Avionul în care s-a aflat delegația CFR-ului aseară a avut probleme la aterizare, unii dintre jucători ieșind din aeronavă cu lacrimi în ochi. Clujenii s-au aflat în același avion în care au făcut deplasaera și frații Karamyan.
„Ne-am speriat rău de tot deoarece a fost furtună și turbulențe, nu știam dacă vom ateriza în siguranță. Toți cei din avion eram speriați„, a spus Alcantara pentru www.prosport.ro.
„Bine că sunt în viață, nu credeam că voi trece prin asemenea momente”, a spus și Culio.
„Când am aterizat în Turcia eram fericit că mai trăiesc. S-a creat panică în avion, parcă dădeau cu bombe în noi. Un coleg mi-a spus că eram palid la față”, a precizat și Sergiu Buș.
Al doilea stagiu de pregătire al clujenilor în Antalya va avea loc până pe 13 februarie. CFR va juca trei partide amicale, cu Dinamo Zagreb (4 februarie), Fehervar (9 februarie) și o formația din Muntenegru, pe 12 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER